Universitatea Sapientia – Facultatea de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești, Miercurea Ciuc – csik.sapientia.ro

sapientia.ro

Pagina principală / Ştiri /

Unitate în diversitate – întâlnire de lucru în Letonia

A treia întâlnire de lucru din cadrul proiectului Erasmus+, „Language skills and intercultural issues in the hospitality industry: unity in diversity in the EU labour market”, a avut loc la Universitatea Turiba din Riga, în perioada 27-29 aprilie. Universitatea Sapientia a fost reprezentată de doi membri ai Departamentului de Științe Umane, Dr. Zsuzsanna Ajtony și Zsuzsanna Dégi. La întâlnire au participat peste 20 de persoane din cele 9 țări partenere.

Și de această dată am avut parte de un program încărcat: pe de o parte, am parcurs și am evaluat munca depusă în cele trei luni care au trecut de la întâlnirea din Vilnius, iar pe de altă parte, am planificat următoarea perioadă de lucru.

            După cum se știe, printre obiectivele proiectului se numără dezvoltarea cunoștințelor de limbă engleză a persoanelor care lucrează în turism și în industria hotelieră. În vederea atingerii scopului se pregătesc materiale on-line interactive, respectiv a unor materiale didactice de nivel A1 în 16 limbi. Acestea din urmă conțin filme de dimensiuni reduse care le prezintă cursanților modele de conversații ce pot avea loc la recepția unui hotel sau la restaurant. La această întâlnire am realizat scenariile, jucând noi înșine rolurile necesare în vederea realizării materialelor video. Filmulețe asemănătoare vor fi realizate acasă în viitorul apropiat în limbile română și maghiară. Acestea vor fi deosebit de utile și persoanelor care vor dori să învețe româna sau maghiara ca limbă străină. Partenerii din cadrul proiectului au discutat și modalitatea în care materialele realizate vor fi verificate prin aplicarea lor în etapa următoare.

            Și această întâlnire ne-a oferit posibilitatea experimentării arhitecturii și gastronomiei letone. În ultima zi a proiectului colegii din Riga ne-au arătat atracțiile turistice principale ale capitalei, printre care aș numi Muzeul de Istorie și de Navigație.  În ciuda vremii potrivnice, am participat la o excursie în cea mai frumoasă parte a Letoniei, regiunea Sigulda, unde am vizitat mai multe castele medievale.

            Mulțumim colegilor din Letonia pentru ospitalitate și pentru bogatul program. Continuăm munca și ne vedem în toamnă în Cehia!

                                                                        Dr. Zsuzsanna Ajtony și Zsuzsanna Dégi 

Calendar de evenimente

iulie 2019

LuMaMiJoViDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031