Apel la contribuții 2027

✕
Sapientia.ro Sapientia.ro
Neptun  ISSUU 
✕
Apel la contribuții 2027

Centrul de Cercetare Confluențe Interculturale din cadrul Departamentului de Științe Umane, Facultatea de Științe Economice, Socio-Umane și Inginerești, Miercurea-Ciuc, Universitatea „Sapientia” din Cluj-Napoca, România, organizează Conferința Internațională Trans(z)fer: Rețele organice și relații emergente în științele umaniste, în perioada 9–10 aprilie 2027. Limbile de lucru ale conferinței sunt maghiara, româna și engleza.

Termenul-limită pentru trimiterea rezumatelor este 10 ianuarie 2027.

Având ca punct de plecare lucrarea Mille plateaux (Mii de platouri) a lui Gilles Deleuze și Félix Guattari, conferința își propune să exploreze limba, literatura și cultura drept configurații dinamice ale unor relații eterogene, care înlocuiesc sistemele închise, ierarhice sau liniare. În centrul acestei perspective se află conceptul de rizom, definit prin principiile conexiunii, al eterogenității, al mulțimii, al rupturii asignificante, al cartografiei și al decalcomaniei. Contestând modelele arborescente de organizare, gândirea rizomatică pune în prim-plan conexiunile multiple, relațiile în continuă transformare și emergența unor noi forme și semnificații.

Conceptul de rețele organice este utilizat ca metaforă interdisciplinară, inspirată de critica formulată de Deleuze și Guattari la adresa organismului înțeles ca formă de organizare ierarhică. În acest context, rețelele organice desemnează relații deschise, eterogene, situate istoric și reconfigurate continuu, spre deosebire de sistemele autonome, guvernate de modele prestabilite de dezvoltare. Această interpretare prezintă afinități cu modelul rizomatic, fără a identifica cele două concepte, și permite coexistența formelor de organizare ierarhice și neierarhice.

Conceptele de asamblaj, deteritorializare și reteritorializare, devenire, linii de fugă, asamblaje colective de enunțare și spații netede și striate, dezvoltate de Deleuze și Guattari, oferă perspective suplimentare asupra transformării și circulației practicilor lingvistice, literare, artistice și culturale. Aceste concepte invită la reflecție asupra relațiilor dintre convențiile consacrate și experimentare, teritoriile lingvistice și culturale și transformările acestora, valorile individuale și colective, precum și asupra mobilității, structurilor instituționale și raporturilor de putere. Într-o lume în care experimentul la nivel tehnologic se dezvoltă cu o rapiditate nemaiîntâlnită, simțim nevoia să încetinim, să nu pierdem conexiunea cu prezentul și trecutul în goana după viitor.

Tematica propusă este deschisă și altor abordări, inclusiv critice, în legătură cu următoarele subiecte:

  • Abordări rizomatice și teoria rețelelor: conectivitate, eterogenitate, multiplicitate, linii de fugă, devenire și structuri neierarhice; posibilitățile metodologice ale metaforelor organice;
  • Studii literare și rețele textuale: intertextualitate, dialogism, heteroglosie, transmitere textuală, rescriere, narațiuni neliniare și experiment literar;
  • Lingvistică și schimbare lingvistică: contact lingvistic, variație lingvistică, multilingvism, practici translingvistice (translanguaging);
  • Didactica limbilor: educație multilingvă, învățare colaborativă, competență interculturală și asamblaje educaționale;
  • Studii de traductologie: deteritorializare, reteritorializare, transfer cultural, rețele de traducere, procese transsemiotice și mediere interculturală;
  • Studii culturale: asamblaje culturale, semiosferă, identitate și alteritate, devenire-minoritară, memorie culturală, mit, hibriditate și raporturi de putere;
  • Literatură, film și alte arte: intermedialitate, multimodalitate, ekphrasis, adaptare;
  • Științe umaniste digitale: rețele digitale, hipertextualitate, studii literare computaționale, lingvistică de corpus, comunicare multimodală și analiza rețelelor.

Domenii de interes

Participanții sunt invitați să prezinte cercetări din următoarele domenii:

  • Studii literare (teorie literară, literatură comparată, istorie literară, critică literară, literatură și alte arte);
  • Filologie și studii textuale;
  • Lingvistică (lingvistică aplicată, sociolingvistică, psiholingvistică, lingvistică istorică și comparată);
  • Didactica limbilor și educație interculturală;
  • Traductologie și interpretariat;
  • Studii culturale și semiotică;
  • Studii cinematografice și intermediale;
  • Științe umaniste digitale.

Conferința se va desfășura cu participare fizică și va include și secțiuni online. Prelegerile în plen vor fi, de asemenea, transmise online. Fiecărei comunicări îi vor fi alocate 15 minute pentru prezentare, urmate de discuții.

Instrucțiuni pentru înscriere

Pentru participare, vă rugăm să completați formularul de înscriere online.

Vă rugăm să trimiteți un rezumat de maximum 250 de cuvinte, redactat în limba în care veți susține prezentarea. Dacă prezentarea va fi susținută în limba maghiară sau română, vă rugăm să transmiteți și versiunea în limba engleză a titlului și a rezumatului.

Termenul-limită pentru trimiterea rezumatelor este 10 ianuarie 2027.

Notificarea privind acceptarea lucrărilor va fi transmisă până la 17 ianuarie 2027.

Așteptăm articole originale, nepublicate anterior, care abordează aspecte ale tematicii conferinței din domeniile limbii, literaturii și culturii. O selecție a lucrărilor, realizată în urma evaluării favorabile de către referenți de specialitate (peer review), va fi publicată în ediția din 2027 a revistei științifice internaționale Acta Universitatis Sapientiae, Philologica, editată de Universitatea Sapientia și indexată în mai multe baze de date științifice, precum și în volumul conferinței, publicat la Editura Scientia, editură academică recunoscută.

Taxa de participare

 Taxa de participare poate fi achitată online sau prin transfer bancar până la 15 martie 2027.

Pentru participanții înscriși la categoriile taxă standard, masteranzi și doctoranzi taxa include mapa conferinței, pauzele de cafea și prânzul de vineri și sâmbătă, precum și cina festivă de vineri seara.

Taxa de participare la secțiunile online include pachetul de conferință online.

Pachetul destinat vizitatorilor externi include mapa conferinței și pauzele de cafea. Aceștia pot participa, contra cost, la prânzul de vineri și sâmbătă, precum și la cina festivă de vineri seara și sunt rugați să informeze organizatorii privind intenția lor în acest sens prin e-mail, la adresa humanconferenceuni.sapientia.ro.

Dacă aveți nevoie de factură, vă rugăm să contactați organizatorii înainte de achitarea taxei, la adresa humanconferenceuni.sapientia.ro. Nu putem emite facturi după efectuarea plății!

Taxele de participare:

  • TAXĂ STANDARD: 375 RON / 70 EUR
  • MASTERANZI ȘI DOCTORANZI: 270 RON / 50 EUR
  • PARTICIPARE LA SECȚIUNILE ONLINE: 270 RON / 50 EUR
  • ALTE PERSOANE INTERESATE: 100 RON / 18 EUR se pot înscrie (nume, instituție - dacă este cazul -, localitate, țară) pe adresa de em-mail humanconferenceuni.sapientia.ro .

Plata taxei de participare poate fi efectuată pe site-ul conferinței în perioada 18 ianuarie – 15 martie 2027. În cazul prezentărilor cu coautori, se plătește taxa de către fiecare autor prezent fizic la conferință. În cazul prezentărilor online cu coautori, se plătește taxa doar pentru un singur autor.

Pentru informații suplimentare, vă puteți adresa dr. Katalin Lajos (limba maghiară), dr. Ingrid Tomonicska (limba română) și dr. Judit Pieldner (limba engleză), la adresa de e-mail: humanconferenceuni.sapientia.ro.

Vă așteptăm cu drag la Miercurea Ciuc!

Știri
2026-09-02
2026-08-24
2026-06-26
2026-05-26
Sapientia.ro

UNIVERSITATEA SAPIENTIA

Sapientia EMTE

Universitatea „Sapientia” este o instituție autonomă a maghiarilor din România, care și-a definit principala menire în a-i asigura acestei comunităţi naţionale o educaţie şi o viaţă ştiinţifică la un nivel profesional recunoscut.

Contact

Universitatea Sapientia, Facultatea de Stiinţe Economice, Socio-Umane şi Inginerești

Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, Piaţa Libertăţii nr. 1., 530104

Tel.: +40-266-314-657, Fax: +40-266-372-099
E-mail: miercureaciucuni.sapientia.ro

 
btz webdesign