O lecţie unică de istorie pentru elevi şi studenţi din Miercurea-Ciuc

Média Rólunk írták O lecţie unică de istorie pentru elevi şi studenţi din Miercurea-Ciuc

2015. március 18.

Întâlnire cu preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza

Aula Mare a Universităţii „Sapientia” din Miercurea-Ciuc a găzduit, luni seara, o întâlnire inedită şi, poate, unică. Elevi de gimnaziu şi liceu, precum şi studenţi din municipiul Miercurea-Ciuc s-au întâlnit cu preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici (AFDP) din România, Octav Bjoza. În cadrul întâlnirii, fostul deţinut politic a vorbit auditoriului despre martiriul celor patru ani de temniţă grea ce i-a executat în penitenciare şi lagăre de muncă comuniste, dar şi despre martiriul de după liberarea din temniţă. „O lecţie unică, o lecţie de istorie pe care nu o veţi întâlni în manualele de istorie. O lecţie despre demnitate, despre curaj, despre verticalitate, despre ce înseamnă să nu abdici de la principiile tale”.

În debutul întâlnirii, organizatorii i-au făcut o scurtă prezentare fostului luptător anticomunist. Octav Bjoza a fost judecat şi condamnat, în 1958, la vârsta de doar 19 ani, pentru uneltire contra ordinii sociale, la 15 ani de muncă silnică. „Adică a fost condamnat pentru nimic sau, mai exact, pentru curajul de a se opune unui sistem, unui sistem totalitar”. Pedeapsa fiind exagerat de mare, un alt complet decide să-i uşureze soarta şi să-i dea doar 4 ani de temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu, de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962. „Ca şi alţi mulţi deţinuţi politici a trecut prin lagărele comuniste. A trecut prin Golgota închisorilor de unde au ieşit cei mai puternici. (…) Au ieşit mai puternici şi sunt modelele noastre de astăzi într-o lume în care kitschul, conformismul, mediocritatea, mizeria morală, lipsa credinţei în Dumnezeu vin să acapareze această ţară şi nu numai”.

Despre trădare sau torturi greu de imaginat

În cadrul conferinţei despre lupta anticomunistă, preşedintele AFDP a introdus auditoriul în perioada de după al Doilea Război Mondial, când „persoane bine şcolite la Moscova între ani 1935-1945, în mare majoritate nefiind români, au venit aici în România, unii schimbându-şi numele, au instaurat comunismul, prin crimă, prin teroare şi prin zeci de mii de arestări – de-a lungul perioadei peste 100.000 – şi zeci de mii de deportaţi”. Însă nu toată lumea a acceptat instaurarea comunismului şi a început o luptă de rezistenţă, dar şi una de represiune de partea cealaltă. D-l Octav Bjoza a amintit că România este singurul stat fost comunist în care la 14 ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial încă mai erau luptători care rezistau cu arma în mână, în Munţii Făgăraşului, împotriva comuniştilor. Iar aceştia nu au fost prinşi datorită iscusinţei securiştilor, ci datorită trădării, de aceea „ar trebui să ne jenăm”. În acea perioadă, dacă deveneai prea incomod, nu erai judecat, ci asasinat. De regulă, noaptea erau luaţi între 01:00 şi 02:00, duşi în pădure, puşi să-şi sape gropile şi executaţi, în locuri unde să nu ştie nimeni despre ei.

Preşedintele AFDP din România a vorbit de o altă formă de represiune: arestarea. Judecarea se făcea în regim de urgenţă de tribunale militare, iar cei mai mulţi primeau pedeapsa capitală. „Puteai fi fericit dacă erai condamnat la muncă silnică pe viaţă”, povesteşte fostul deţinut politic, amintind că pedepsele erau extraordinar de mari faţă de faptele săvârşite, ele fiind dictate dinainte de Securitate.

Anchetele Securităţii scoteau la iveală metode de tortură greu de imaginat, povesteşte d-l Bjoza: zdrobirea degetelor de la mâini şi de la picioare, smulgerea unghiilor şi a dinţilor etc. Toate pentru ca deţinutul să semneze tot ce dictau anchetatorii. Acesta a amintit că în momentul de faţă, în România, mai sunt aproximativ 3.000 de foşti deţinuţi politici care au trăit aceste „experienţe” şi care pot povesti despre ele.

Vorbind despre perioada temniţei, preşedintele AFDP povesteşte că foamea era cumplită. Foarte mulţi mureau deoarece pur şi simplu nu puteau mânca nici acel puţin ce li se dădea. Din cauza condiţiilor, 2 din 3 deţinuţi erau bolnavi de tuberculoză pulmonară, „boala mizeriei”. De asemenea, în temniţă nu rămâneau, erau scoşi la muncă grea, în condiţii groaznice.

Octav Bjoza le-a amintit celor prezenţi că România a fost singurul stat care a avut închisoare pentru copii. Aici, copiii erau bătuţi pentru a le spune securiştilor cine a fost în casa lor, ce au vorbit musafirii cu părinţii lor etc. De asemenea, a amintit de închisoarea pentru femei din Miercurea-Ciuc, unde multe foste deţinute politic şi-au pierdut viaţa.

Totodată, fostul deţinut politic a vorbit şi despre „Reeducarea de la Piteşti” sau „Fenomenul Piteşti” ori „Experimentul Piteşti” şi ororile pe care le-au îndurat studenţii, de regulă legionari, în perioada detenţiei.

La Conferinţa pe tema luptei anticomuniste au participat, printre alţii, Szylagy Árpád şi Kelemen Csongor, preşedintele li secretarul ANFP – Filiala Harghita, Gabriela Stan din cadrul Secretariatul de Stat – Departamentul Foştilor Deţinuţi Politici din România, foşti deţinuţi politici sau deportaţi din judeţ, profesori etc.